fbpx

Filiera permiselor de conducere acordate ilegal la Suceava, destructurată de DNA. Se plătea până la 7000 de euro pentru un permis. Percheziții inclusiv la sediul Serviciului Județean Anticorupție Suceava

Filiera permiselor de conducere acordate ilegal

Serviciului de permise şi înmatriculări auto Suceava  dar și la Serviciul județean anticorupție Suceava au  fost astăzi ținta unei percheziții demarate de procurorii DNA. Potrivit unui comunicat de presă, procurorii DNA au făcut percheziții,azi, 26. 11. 2020, la sediul Serviciului Județean Anticorupție Suceava, la Serviciul Permise Suceava și la filiale ale Registrului Auto Român din București și din cinci județe, într-un dosar privind eliberarea frauduloasă de permise auto și de înmatriculare a unor mașini, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de permise şi înmatriculări auto Suceava sunt suspectaţi în dosarul instrumentat de DNA. Suspecţii ar fi primit sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 de euro pentru a ajuta mai multe persoane să promoveze proba teoretică şi proba practică pentru obţinerea permisului de conducere.

Poliţiştii DGA, sub coordonarea procurorilor DNA, au pus în executare azi aproximativ 60 de mandate de percheziţie domiciliară în acest dosar de corupţie în care sunt implicaţi şi angajaţi ai ministerului, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Permis de conducere numai cu 10 clase

“Printre suspecţi se află şi angajaţi ai Serviciului de permise şi înmatriculări Suceava, dar şi alte persoane fără calitate specială, implicate în activitatea ilegală de obţinere a permiselor de conducere şi de înmatriculare a vehiculelor”, a precizat aceasta.

Suspecţii sunt bănuiţi că primeau sume mari de bani de la cei care nu reuşeau să treacă probele pentru obţinerea permisului de conducere.

“Probele administrate în acest caz au evidenţiat crearea unei reţele de intermediere a obţinerii permisului de conducere prin fraudarea probei teoretice şi a celei practice în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 de euro pentru un permis”, a adăugat Dajbog.

Perchezițiile au avut loc la Serviciul Județean Anticorupție Suceava, la Serviciul Permise Auto Suceava, la un atelier unde erau confecționate plăcuțe cu numere de înmatriculare, precum și la reprezentanțele RAR din București și din Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, conform surselor judiciare citate.

Dosarul vizează infracțiuni de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Potrivit surselor citate, este vorba despre o grupare din care ar face parte angajați de la Permise și polițiști suspectați că luau mită pentru a elibera fraudulos permise auto sau pentru înmatricularea unor mașini care nu îndeplineau condițiile legale.

SURSA: https://suceava-smartpress.ro

Inaoi la prima pagina

DIRECTOR: Nicolae Comandatu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ÎNSCRIE-TE LA SCOALA DE SOFERI!

Call Now Button

ÎNSCRIE-TE LA SCOALA DE SOFERI!